Numărul agricultorilor care își asigură terenurile și producția împotriva calamităților este în scădere: Motivul invocat de fermieri
Numărul agricultorilor din Republica Moldova care își asigură terenurile și producția agricolă împotriva calamităților naturale este în scădere, susțin reprezentanții companiilor de asigurări. Principalul motiv invocat de fermieri este neîncrederea în sistemul de asigurări și lipsa banilor. De altă parte, asiguratorii subliniază că acest lucru se întâmplă din cauza condițiilor de încheiere a contractelor, recent modificate. Fermierii ar fi trecut mai rapid la sistemul de asigurări, dacă în țara noastră, timp de 30 de ani, s-ar fi dezvoltat un sistem veritabil pe această dimensiune, menționează Ministerul de resort.